Igor Dodon a convocat o ședință privind organizarea acțiunilor dedicate aniversării a 75-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei


Președintele Igor Dodon a prezidat prima ședință a grupului de lucru responsabil de organizarea și desfășurarea evenimentelor dedicate aniversării a 75-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei. La întrevedere au participat Victor Gaiciuc, ministrul Apărării Republicii Moldova, Pavel Voicu, ministrul Afacerilor Interne, Serghei Mișin, consilier prezidențial pentru relații interetnice, și Alexei Petrovici, președintele Comitetului Național „Victoria”.

Oficialii au discutat programul desfășurării acțiunilor de amploare care vor avea loc sub egida Președintelui țării. De asemenea, cu susținerea Guvernului Republicii Moldova, este planificată reconstrucția capitală a Complexului Memorial „Eternitate” din capitală. Totodată, va fi elaborat un registru al tuturor obiectivelor gloriei militare care necesită reabilitare.

De asemenea, la Parada jubiliară consacrată Victoriei, care va avea loc pe Piața Roșie din Moscova, va participa și garda de onoare din Republica Moldova. Ținem să amintim că, la invitația Președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, Președintele Igor Dodon va participa personal la evenimentul festiv din capitala rusă.

În continuarea dialogului, părțile au examinat planul calendaristic al evenimentelor cu participarea ministerelor și a organizațiilor obștești. Astfel, este planificată organizarea de expoziții tematice, editarea de cărți, desfășurarea unui festival al filmului documentar și multe altele.

În context, șeful statului a venit cu un apel către toți cetățenii țării, forțele politice și organizațiile obștești, indiferent de preferințele lor, să se unească pentru organizarea la 9 Mai, la Chișinău, a unui Marș comun al Victoriei, după care va avea loc un concert festiv și un grandios spectacol de focuri de artificii.



Publicat: 13:30 16/01/2020

Всё самое свежее мы теперь публикуем в Телеграм-канале. Подписывайтесь!



Читайте также по этой теме:







Ultimele ştiri