Premierul Ion Chicu va participa la summit-ul șefilor de Guverne ai statelor GUAM (VIDEO)


Prim-ministrul Ion Chicu a anunţat astăzi că va merge săptămâna curentă la Kiev, Ucraina, unde va participa la summit-ul șefilor de Guverne ai statelor GUAM, comunică MOLDPRES.

Declaraţia a fost făcută de premier după şedinţa de lucru avută cu şeful statului, Igor Dodon şi cu speakerul, Zinaida Graceanîi. El a precizat că la Kiev are preconizată o întrevedere bilaterală cu omologul său ucrainean, Oleksiy Honcharuk.

Tot la începutul săptămânii viitoare, premierul va efectua și o vizită la Strasbourg, la Consiliul Europei, unde va discuta despre reforma justiției și respectarea drepturilor omului.

Şeful Executivului a menţionat că la următoarea şedinţă a Cabinetului de miniştri va fi pusă în discuţie Convenţia de la Istanbul (Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice), după care va fi înaintată spre ratificare către Parlament.

El a adăugat că în zilele următoare va avea o întrevedere la Guvern cu toţi preşedinţii de raioane, pentru a pune la punct un mecanism eficient de cooperare între autorităţile centrale şi locale.

Printre priorităţile trasate de premier pentru perioada următoare s-a numărat şi deschiderea unei instituţii de stat menită să acorde suport voluntarilor.



Publicat: 10:16 09/12/2019

Всё самое свежее мы теперь публикуем в Телеграм-канале. Подписывайтесь!



Читайте также по этой теме:







Ultimele ştiri