Premierul Ion Chicu a mers în inspecție la postul vamal Criva, Briceni


În cadrul vizitei de lucru în nordul țării, prim-ministrul Ion Chicu a mers în inspecție la postul vamal Criva, de la frontiera cu Ucraina.

La fața locului au fost prezenți șeful interimar al Serviciului Vamal, Sergiu Burduja, dar și șeful Poliției de Frontieră, Corneliu Groza. Responsabilii au informat premierul că în zilele de weekend și, în special, în ajunul sărbătorilor de iarnă, la postul vamal se atestă un flux sporit de pasageri. Pentru a fluidiza traficul, în aceste perioade, se crește numărul de angajați și se utilizează toate pistele de trecere, indiferent de destinația acestora.

Premierul a solicitat angajaților să asigure pe deplin funcționalitatea punctului de trecere, fără a pune presiune pe cetățenii care se reîntorc acasă, turiștii, dar și agenții economici exportatori de mărfuri.

Ion Chicu s-a mai interesat de durata în care agenții economici din cadrul ZEL Bălți trec postul vamal, atât la import, cât și la export. Prim-ministrului i s-a comunicat că pentru facilitarea activității întreprinderilor, aceștia, dar și alți agenți economici sunt asigurați cu un coridor verde atunci când trec frontiera.

Premierul a discutat și cu oamenii care în acel moment traversau frontiera de stat, care s-au arătat satisfăcuți de modul de organizare a procesului de traversare a hotarului în acest punct comun de control.


Publicat: 08:39 09/12/2019

Всё самое свежее мы теперь публикуем в Телеграм-канале. Подписывайтесь!



Читайте также по этой теме:







Ultimele ştiri