Consiliul Superior al Magistraturii va fi suplinit cu trei membri


Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) va fi suplinit cu doi membri din rândul profesorilor de drept titulari, ce urmează a fi aleși de către Ministerul Justiției prin concurs public, și un membru din rândul judecătorilor. Parlamentul a aprobat, în ambele lecturi, în ședința plenară de astăzi, un proiect de modificare a Legii cu privire la Consiliul Superior al Magistraturii.

Numărul membrilor CSM va fi extins de la 12 la 15. Suplinirea se impune în vederea excluderii incidentelor la întrunirea cvorumului pentru examinarea unor chestiuni privind cariera judecătorilor.

De asemenea, este prevăzută o nouă modalitate de selectare a membrilor CSM de către Adunarea Generală a Judecătorilor din rândul judecătorilor. Astfel, 4 membri urmează a fi selectați din rândul judecătorilor care activează la nivelul de prima instanță, 2 membri – din rândul judecătorilor care activează la nivelul instanței de apel și 1 membru – din rândul judecătorilor Curții Supreme de Justiție.

Proiectul mai prevede că în calitate de președinte al CSM urmează a fi ales unul dintre membrii săi din rândul membrilor judecători ai Consiliului. Totodată, în cazul în care survine interimatul funcției de președinte al CSM, interimatul funcției va fi asigurat de către decanul de vârstă din rândul membrilor judecători.

O altă modificare reglementează condițiile pe care candidatul trebuie să le întrunească pentru a putea fi ales ca membru al CSM din rândul judecătorilor. Magistrații trebuie să aibă o vechime în funcția de judecător de cel puțin 3 ani, la ultima evaluare trebuie să fi obținut calificativul ”foarte bine” și să nu fi fost sancționat disciplinar în ultimii 3 ani. De asemenea, candidații urmează să prezinte pe lângă CV și scrisoarea de motivare, proiectul privind principalele obiective pe care le va urmări în cazul alegerii în calitate de membru al CSM.


Publicat: 17:50 05/12/2019

Всё самое свежее мы теперь публикуем в Телеграм-канале. Подписывайтесь!



Читайте также по этой теме:







Ultimele ştiri