BINE DE ȘTIUT! Vezi cum vor fi eliberate buletinele de identitate pe 20 octombrie, în ziua alegerilor


Agenția Servicii Publice informează cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot, că duminică 20 octombrie 2019, în ziua desfășurării alegerilor parlamentare noi în unele circumscripții electorale uninominale și a alegerilor locale generale, serviciile eliberare a actelor de identitate, inclusiv din cadrul centrelor multifuncționale vor activa conform unui program special de muncă.

Prin urmare, acestea vor fi deschise în intervalul orar 7.00-21.00 și angajații vor elibera buletine de identitate provizorii și vor înmâna actele de identitate confecționate.

Buletinul de identitate provizoriu va fi eliberat în mod gratuit, la solicitarea cetățenilor Republicii Moldova care nu dețin act de identitate sau al căror buletin de identitate nu este valabil, inclusiv celor care nu beneficiază de înlesniri la eliberarea acestui document în condițiile prevederilor legale.

Cetățenii vor fi deserviți conform principiului teritorial, la serviciul eliberare a actelor de identitate în a cărei rază de competență teritorială solicitantul are înregistrare la domiciliu sau la reședința temporară, care este valabilă.

Solicitanții nu vor prezenta documente de stare civilă dacă nu au intervenit schimbări în datele personale de la eliberarea ultimului act de identitate sau în cazul în care informația cu privire la datele personale și modificarea lor se atestă în Registrul de stat al populației.

Cetățenii Republicii Moldova care au depus cererea pentru eliberarea buletinului de identitate în perioada 20 septembrie – 17 octombrie 2019, pot ridica actul de identitate până la data de 18 octombrie 2019, inclusiv și în cazul în care termenul limită al comenzii depășește această dată, indiferent de tariful achitat.

Informaţii suplimentare pot fi solicitate la telefoanele de contact ale Call-centrului 14-909 sau (+373) 22-25-70-70 şi ale serviciilor eliberare a actelor de identitate, care sunt indicate pe pagina web oficială a Agenției Servicii Publice: www.asp.gov.md/ro/node/2083.


Publicat: 10:13 14/10/2019

Всё самое свежее мы теперь публикуем в Телеграм-канале. Подписывайтесь!



Читайте также по этой теме:







Ultimele ştiri