Igor Dodon, în vizită în raionul Briceni

Igor Dodon, în vizită în raionul Briceni
Astăzi, Președintele Igor Dodon a efectuat o vizită de lucru în orașul Briceni unde, împreună cu locuitorii orașului, a participat la inaugurarea unui complex sportiv care face parte din programul național de reabilitare a infrastructurii sportive de pe întreg teritoriul țării.

”Dat fiind faptul că terenul respectiv este situat lîngă parcul din centrul orașului, mi-am exprimat speranța că acesta va deveni un loc îndrăgit de recreere și divertisment pentru toți locuitorii. Am reiterat importanța dezvoltării sportului în țara noastră și am îndemnat copiii și cetățenii să ducă un mod de viață sănătos”, a menționat Igor Dodon.

Amintim, că în toamna anului trecut, șeful statului a lansat un proiect național de construcție a 300 de complexuri sportive în localitățile din țară, predominant în zonele rurale. Programul respectiv se desfășoară sub egida Președintelui Republicii Moldova, în cadrul Campaniei Naționale ”Iubesc Moldova” și în parteneriat cu Fundația de Binefacere a Primei Doamne ”Din Suflet”.

Все новости




















 
Toate ştirile

Tag-uri

Proiecte