Dodon: Rezoluția votată în Parlamentul European este încă un rezultat al luptei politice dintre partidele de dreapta

Dodon: Rezoluția votată în Parlamentul European este încă un rezultat al luptei politice dintre partidele de dreapta
Președintele Igor Dodon susține că, Rezoluția votată în Parlamentul European este încă un rezultat al luptei politice dintre partidele de dreapta și al abuzurilor guvernării, comise începînd cu limitarea atribuțiilor Președintelui și continuînd cu alte acțiuni prin care au subminat statul de drept. Amintesc că aceste partide, care pretind a fi „proeuropene”, se află la conducerea țării din 2009.

”Grav este însă că în urma luptelor dintre „proeuropeniˮ , cu implicarea politicienilor europeni, au de suferit cetățenii. Iată de ce aceste partide, după alegeri, trebuie să-și găsească locul în opoziție, iar socialiștii să salveze țara, să promoveze o politică externă echilibrată, prin stabilirea relațiilor bune atît cu Estul, cît și cu Vestul, să refacă relațiile cu Federația Rusă, compromise de actuala guvernare și de dreapta „proeuropeanăˮ doar pentru a cîștiga bunăvoința europenilor și sprijinul lor politic.

Sper ca, după votul de astăzi din Parlamentul European, cetățenii să se convingă odată în plus că direcția spre Vest este doar o poveste politică de care profită unele partide, iar banii pe care îi primește Moldova deseori nu ajung să fie folosiți în mod real pentru necesitățile societății, dar sînt folosiți în interesul partidelor „proeuropeneˮ”, a menționat șeful statului.

Potrivit lui Dodon, este regretabil că niciun eurodeputat nu a găsit astăzi de cuviință, la dezbaterea moțiunii, să amintească și de faptul cum Ion Ceban a fost privat, în mod cu totul abuziv și ilegal, de voturile obținute la alegerile din Chișinău, doar cu scopul de a nu i se permite să ajungă primar.

”Dacă europenii ar fi dat dovadă de o minimă obiectivitate, ei ar fi sancționat, mai întîi de toate, acest derapaj al statului de drept. Ei însă demonstrează că tratează Moldova în funcție de simpatiile politice, în lipsa unei abordări corecte față de toți cetățenii.

Important este să declanșăm cît mai curînd alegeri parlamentare, să salvam țara de aceste alianțe „proeuropene”, iar la guvernare să vină profesioniști și adevărați patrioți ai țării noastre Republica Moldova”, a menționat șeful statului.

Все новости




















 
Toate ştirile

Tag-uri

Proiecte