ATENȚIE ȘOFERI! Permisele de conducere vor putea fi preschimbate și restabilite MAI UȘOR


ATENȚIE ȘOFERI! Permisele de conducere vor putea fi preschimbate și restabilite MAI UȘOR

Permisele de conducere vor putea fi preschimbate sau restabilite în mai multe oficii ale Agenției Servicii Publice (ASP) din capitală. Serviciile respective vor fi prestate la Centrele multifuncționale Chișinău 2, Chișinău 3 și Chișinău 4, precum și la Secțiile înmatriculare a transportului și calificare a conducătorilor auto nr.10 și nr.11, informează MOLDPRES.

Anterior, în municipiul Chișinău, preschimbarea permisului era posibilă doar la sediile ASP de pe str. Pușkin nr.42 și de pe str. Salcâmilor nr.28.

Proiectul a fost lansat de ASP la începutul lunii curente și are scopul de a facilita accesul cetățenilor la serviciile prestate de instituție.

La preschimbarea permisului, solicitanții vor prezenta actul de identitate, permisul de conducere obţinut anterior, adeverința medicală, cererea-tip și dovada achitării tarifului stabilit.

Potrivit datelor ASP, în anul 2019 expiră permisul la peste 19 mii de conducători auto, iar anul viitor circa 40 mii de șoferi își vor reînnoi permisul. Serviciile de preschimbare și restabilire a permisului de conducere sunt prestate de alte 34 de subdiviziuni teritoriale ale ASP din țară.


Опубликовано: 12:13 16/04/2019

Всё самое свежее мы теперь публикуем в Телеграм-канале. Подписывайтесь!



Читайте также по этой теме: