Astăzi se împlinesc 514 ani de la moartea marelui Domnitor Ștefan cel Mare

Astăzi se împlinesc 514 ani de la moartea marelui Domnitor Ștefan cel Mare
Astăzi se împlinesc 514 ani de la moartea marelui Domnitor Ștefan cel Mare și Sfînt. Cu acest prilej, Preeșdintele Igor Dodon a depus flori la monumentul Domnitorului din Grădina Publică ”Ștefan cel Mare”.

Ștefan cel Mare și Sfânt a fost Domnitorul Moldovei între anii 1457 și 1504, timp de 47 de ani. A fost o personalitate marcantă, un diplomat și conducător militar desăvîrșit. El și-a iubit țara și a luptat pentru ea.

Prin decret prezidențial, anul 2018 a fost declarat anul lui Ștefan cel Mare și Sfînt. În legătură cu acest fapt au fost lansate zeci de acțiuni care la moment se află în curs de implementare. De asemenea, anul trecut, sub egida Președintelui Republicii Moldova a fost lansat filmul documentar ”Istoria Moldovei” în trei episoade.

”Noi trebuie să ne mîndrim cu istoria noastră, cu faptul că suntem urmașii lui Ștefan cel |Mare. Sîntem datori să păstrăm cu sfinţenie tot patrimoniul lăsat nouă de Ştefan: identitatea moldovenească, statalitatea, Ortodoxia şi relaţiile de prietenie cu Rusia. Doar cinstind memoria marilor noştri strămoși, vom putea supraviețui ca stat”, a menționat Igor Dodon.

Astăzi se împlinesc 514 ani de la moartea marelui Domnitor Ștefan cel Mare


Опубликовано: 15:05 02/07/2018

Всё самое свежее мы теперь публикуем в Телеграм-канале. Подписывайтесь!



Читайте также по этой теме:








Проекты