Președintele țării efectuează o vizită de lucru în Găgăuzia

Președintele țării efectuează o vizită de lucru în Găgăuzia
La Ceadîr-Lunga, împreună cu Alekper Kuliev, reprezentantul instituției prezidențiale a Republicii Azerbaidjan, cu Gudsi Dursun oglu Osmanov, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Azerbaidjanului în Republica Moldova și cu Irina Vlah, bașcanul Găgăuziei, șeful statului Igor Dodon a dat start lucrărilor de construcție a unui centru cultural-educaţional, care urmează a fi edificat cu suportul fundației azere „Gheidar Aliev”.

”Am convenit asupra construcției centrului respectiv în cadrul întrevederii cu Președintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, care a avut loc în cursul vizitei mele oficiale în Republica Azerbaidjan, în vara anului trecut. Mi-am exprimat speranța că la deschiderea oficială a centrului, preconizată în toamna anului curent, va fi prezent șeful statului azer”, a menționat Igor Dodon.

Noul edificiu va găzdui o școală de muzică și arte plastice, un centru de creație pentru copii, o asociație de artizanat. Partea azeră a ales de sine stătător terenul pentru construcție.

”Exprim sincere și profunde mulțumiri Republicii Azerbaidjan pentru suportul acordat la construcția acestui centru, care va contribui la dezvoltarea și promovarea culturii naționale atît a Găgăuziei, cît și a Republicii Moldova în general”, a conchis șeful statului.

Președintele țării efectuează o vizită de lucru în Găgăuzia

Președintele țării efectuează o vizită de lucru în Găgăuzia


Опубликовано: 15:48 13/03/2018

Всё самое свежее мы теперь публикуем в Телеграм-канале. Подписывайтесь!



Читайте также по этой теме:








Проекты