Tot mai mulți șoferi care încalcă regulile de circulație, scapă de amenzi

Tot mai mulți șoferi care încalcă regulile de circulație, scapă de amenzi
Poliția nu prezintă suficiente probe în instanța de jduecată, pentru a demonstra vinovăția șoferilor.

Astfel, un șofer a scăpat de sancțiunea contravențională stabilită de Inspectoratul Național de Patrulare pentru încălcarea regulilor de circulație, după ce s-a adresat în judecată pentru a contesta procesul-verbal întocmit, iar instanța a constat lipsa probelor care să-i demonstreze vina, notează bizlaw.md

În august 2017, un agent al Inspectoratului Naţional de Patrulare a întocmit un proces-verbal prin care a fost recunoscută vina unui șofer care a încălcat regulile de circulație rutieră nerespectând cerințele indicatorului ”direcţie obligatorie de deplasare la dreapta”. Agentul constatator a aplicat o amendă în mărime de 750 de lei şi trei puncte de penalizare.

Șoferul, însă, nu a fost de acord cu sancțiunea stabilită și a contestat procesul-verbal, iar Judecătoria Chișinău a declarat nul actului întocmit de agentul de patrulare. Instanța de judecată a constatat că nu au fost prezentate careva probe ce ar confirma fapta contravențională.

Decizia primei instanței a fost contestată la Curtea de Apel, care a emis o decizie irevocabilă prin care s-a menținut hotărârea Judecătoriei Chișinău. Prin urmare, șoferul a scăpat de sancțiunea contravențională stabilită de poliție.


Опубликовано: 12:10 13/02/2018

Всё самое свежее мы теперь публикуем в Телеграм-канале. Подписывайтесь!

















Проекты