Dodon despre numirea noilor miniștri: Orice răbdare are limite

Dodon despre numirea noilor miniștri: Orice răbdare are limite
Președintele Igor Dodon declară că „guvernarea eurounionistă înțelege că se poate menține la putere doar prin abateri grave de la principiile democratice și ale statului de drept”. În context, potrivit șefului statului, este condamnabil că aceste derapaje ale guvernării sunt susținute de Curtea Constituțională. Așa a comentat Igor Dodon transmiterea atribuțiilor președintelui, speakerului Andrian Candu, pentru numirea noilor miniștri, care anterior au activat în Guvernele conduse de Filat și Leancă, și sunt implicați direct în ”jaful secolului”.

”Miniștrii numiți azi sunt lipsiți de legitimitatea cuvenită și vor intra în funcție cu prezumția vinovăției pentru modul în care au fost învestiți. Dar și pentru modul în care s-au manifestat în celelalte guvernări corupte.

În alt context politic și geopolitic, ar fi fost justificată o ieșire în forță a poporului pentru a pune capăt acțiunilor sfidătoare ale guvernării. Acum însa, cînd pînă la declanșarea alegerilor parlamentare au rămas doar cîteva luni, trebuie să evităm emoțiile și dorința de a pedepsi Guvernul cu orice preț. Orice destabilizare socială sau revoltă poate produce victime și va pune sub semnul întrebării rezultatele alegerilor parlamentare, fie și anticipate. Însă orice răbdare are limite”, a menționat Igor Dodon.

Potrivit Președintelui țării, Guvernarea trebuie să renunțe la practicile de trișare a statului de drept și de compromitere a Constituției și a instituțiilor statului.

”Fiindcă și opoziția socialistă, și Președinția își rezervă dreptul de a face un apel la mobilizarea sutelor de mii de cetățeni pentru a pune capăt acestor fărădelegi și abuzuri constituționale.

Să aveți în vedere, domnilor din Guvern și din majoritatea parlamentară, că cetățenii totul văd și totul înțeleg. Cu cît mai antisocial și antistatal vă comportați acum, cu atît mai dureroasă va fi lovitura pe care o veți primi. Rugăți-vă să primiți această lovitură abia în alegerile parlamentare, nu mai devreme”, a conchis șeful statului.


Опубликовано: 12:54 10/01/2018

Link





Облако тегов

Проекты