Leancă este un unionist pasiv


Leancă este un unionist pasiv
Aripa tînără a Partidului Popular European din Moldova s-a adresat președintelui Republicii Moldova, Adrian Candu, solicitînd atragerea la răspundere disciplinară a deputatului PSRM, Vlad Bătrîncea pentru că a rupt harta ”României Mari” la ședința Parlamentului. La rîndul său, aripa tînără a Partidul Socialiştilor “Garda Tînără” l-a acuzat pe liderul PPEM, Iurie Leancă că este un unionist pasiv.

” Nu doar liberalii lui Ghimpu, dar și alți deputați eurounioniști au contribuit și contribuie la subminarea statalității moldovenești. Unul dintre aceștia este Iurie Leancă. Pe timpul cînd a fost un „simplu prim-ministru”, el a încurajat desfășurarea marșurilor unioniste în Republica Moldova, a acceptat organizarea diferitor campanii propagandistice unioniste și antistatale. Iată de ce nu ne surprinde că tineretul PPEM îl atacă pe secretarul general al PSRM Vlad Bătrîncea – ei sunt indignați că unul dintre simbolurile ideologice ale PPEM, harta României Mari, a fost ruptă”, se menționează într-un comunicat al ”Gărzii Tinere”.

Reprezentanții Partidului Socialiștilor consideră inacceptabile acțiunile unor politicieni care tind spre pierderea statalității și suveranității Republicii Moldova.

“Leancă este un unionist pasiv. Asta e clar. Dar numai atît? Pe timpul lui Leancă au fost protejate diverse inițiative ale minorităților sexuale din Republica Moldova. Marșurile gay-ilor au primit protecția Guvernului Leancă. Tot Leancă este acel prim-ministru care a semnat documentele privind extragerea unor sume critice de bani din rezerva Băncii Naționale, pentru a acoperi furtul secolului de la BEM. Leancă ar trebui să fie pus la stîlpul infamiei și supus anchetei penale. Dacă Bătrîncea a rupt simbolic harta României Mari, pentru a demonstra dorința moldovenilor de a avea propriul stat, Leancă a rupt economia țării noastre, demonstrînd că a fost un premier incapabil și corupt”, se menționează în declarația «Gărzii Tinere».


Опубликовано: 13:11 15/12/2015

Всё самое свежее мы теперь публикуем в Телеграм-канале. Подписывайтесь!



Читайте также по этой теме: